stăteam pe o bancă în pădure şi era soare şi bătea vîntul
se plimbau pe aleea din apropiere urşi vulpi rîşi copii şi bătrîne
uneori se opreau să le dau o ciocolată
vulpile mai des urşii mai rar copiii niciodată
nu se opreau şi nici bătrînele ele mergeau fără să mă privească
deasupra mea se roteau păsările în stoluri şi cîntau frumos
ştiam melodiile atît de sensibile ale pădurii
ciorile găseau leşuri şi era minunat
mă ridicam în picioare să le privesc drăgălaşele duceau în plisc cărniţă proaspăta
de om sau de animal
şi puii da puii cu zăbăluţe la cioc cu ochişorii limpezi şi sufletul curat
încercau să zboare
unii cădeau din cuiburi îşi spărgeau capetele sau îşi rupeau oasele
şi cînd agonizau erau foarte frumoşi
zilnic venea cîte un om mare şi mă striga
hai ridică-te şi vino în casă
atunci apucam cu mîinile banca
omul mă trăgea mă tîrîia deschidea o uşă
mă împingea într-o cameră întunecoasă unde nici vîntul nici soarele
şi nici măcar o bancă nu erau.