copacul între verde şi aplecarea la pământ
ne îmbrăţişează ca un copil bolnav
ne înconjoară cu scoarţa dureroasă -
uniforma în care se adună întunericul putred
şi câteodată lumea întreagă

unde sunt ochii aşezaţi în ordine alfabetică
marele zid şi luna pe care o împărţim cu noaptea cuţitului
unde sunt rădăcinile de carne
şi oasele împăturite

suferinţa e un pântec imens din care se poate smulge numai trecutul

copilul se naşte şi se opresc toţi paşii
se decojeşte scoarţa de pe craniul uscat
meridianele se înnoadă într-un buric prăfuit
nimic nu ne mai ţine de cald

doar moartea
ne îmbrăţişează ca un copil bolnav