călătorim
trenul roade în noi
funia cade
nodul rămîne
un şoarece cuminte priveşte fix din tablou
timpul moare în hăul din spatele lui
cineva în penumbră îşi agită mîinile deasupra capului
unii credem că este disperare
alţii bucurie
levităm o clipă
continentele glisează sub tălpile noastre
fanfara trece legănîndu-şi trupul ca o vacă bună
sub copitele ei din noroi ne privesc stelele
nu am ajuns
e însă bine