kalipeto -
despre suferințele absolut necesare
liber fiind
omul bun scrie despre ploaie
scrie altfel decât omenirea
el nu știe să urască asfaltul
țigla frunzele
și nici măcar umerii trecătorului
pe care mor picăturile
prin ferestre
norii caută privirea omului bun
îi luminează noaptea cu fulgere
îl imploră prin tunete dureroase
adânci
săruturi imperfecte pe frunțile copiilor
știai că bunătatea nu are lacrimi
mâna albă a soției
deși bunătatea e ancorată în suferință
umbra omului bun
pansează rănile vechiului parc
locuri din care copacii au fost smulși precum tumorile
de ce m-ai chemat
întrebarea ocolește orașul
bate la uși
în tablele geamurilor
dezlipindu-se din strânsoarea pumnului
degetele tremurânde arată
spre asfalt spre țiglă
spre frunze
spre umerii omului bun
Poezie:
Comentarii aleatorii