Virgil -
...
undeva în locurile neclare ale timpului
te văd trecînd
cu umeri goi lucind mat în lumina lunii
te văd cum atingi pietrele acelea netede ale caldarîmului
cu un pas apăsat
înfășurat în șnurul sandalelor
pasul tău lipsit de falsul zilei
mergi fără să te oprești fără să spui nimic
fără să știi că sînt acolo în urma ta
hipnotizat ca un fluture de noapte
incapabil să-ți ating albul înflorat
al rochiei măcar o clipă
vinovat de simpla imposibilitate
de a fi venit din alt timp
tu treci ca o marmură vie
fără să știi nimic
despre mine
Poezie:
Comentarii
Aş tăia "paralziat",
a.a.a. -
Aş tăia "paralziat", vinde cumva redundant după "hipnotizat". Şi la comparaţia "marmură vie" aş mai umbla - nu ştiu cum (la nivel de comparaţie, evident) ar mai putea ieşi "marmura" de sub aura eminesciană.
Ai un ritm interior uşor, iar ideatica îl susţine. Un soi de vis conştient, textul tău.
Ei,
a.a.a. -
Ei, la ce mi-era capul?! Refac: "Aş tăia "paralziat", vinde..." --> "Aş tăia "paralizat", vine..."
ai dreptate. si eu am argumentat cu
Virgil -
ai dreptate. si eu am argumentat cu mine insumi pe ideea folosirii termenului. iar la "marmura vie" m-a deranjat potentialul de a fi perceput drept eminescian. va trebui sa fac ceva acolo. merci. e doar un text.
O imagine frumoasă,
Maria - Doina -
O imagine frumoasă, o stare intimistă bine dozată şi suficient sugerată, o proiecţie diafană a unei prezenţe feminine în albul timpului. Mi-a plăcut foarte mult.
Aş elmina unele cuvinte: ,,acelea", ,,un", ,,pasul tău" şi ,,acolo" . Mi se pare că acestea personalizează poemul sugerând unele detalii, unele coordonate de spaţiu şi timp, nelăsând lectorului deschidere la interpretări. Aşa am perceput eu. E doar o părere sinceră :)
Am uitat să remarc frumuseţea
Maria - Doina -
Am uitat să remarc frumuseţea oximoronului ,,lucind mat" :)