ceea ce Universul nu știe
e că am ascuns o copie fidelă
una la scara redusă,
sub țeastă,
și sunt stăpân absolut.
câteodată fulgerări din trecut
năvălesc ca o ninsoare culcată ca firul ierbii.
și atunci nu mai am curajul să scot capul din prezentul ăsta mocirlos,
stau și mă minunez de atâtea deja-vu-uri ce tropăie în jurul meu...
altădată simt că toată nebunia din jur se stinge asemeni furtunii
dusă.
dusă departe într-un viitor peste care știu sigur că voi da.
găuri de vierme se sucesc și se răsucesc săltând țeasta
între mai multe prezenturi, trecuturi și nu știu câte trepte de viitor
în fiecare loc din spațiu, inscripționată în carne
se află cate o imagine arsă a fiecăruia ce-a trecut
într-un anumit arc de timp prin starea anostă
a prezentului trecut.
îmi dau seama că prezentul continuu
se cuibărește în mintea mea
înscriindu-mi imaginea
alături de sutele
și miile
de miliarde
ce vor fi trecut
ce sunt
și vor fi.
cândva, sunt sigur, această imagine virtuală
va intra în legatură cu toate celelalte
iar informația
va alerga fecioară despletită
regăsindu-se, regăsindu-mă
împletiți într-o
neliniștită eternitate...