Destinul, linie gravată pe cer
se şterge ori nu se şterge.
Atâta mirare şi atâta cenuşe
destăinuie gândul pe faţa apei,
blazaţi de chinga neîmplinirilor
oamenii
alungă timpul din orologii.

Femeile părăsite de puritate,
de îndoială şi de golul din sentimente,
înoată în pahare de alcool
şi adorm narcotizate
epave pe dezamăgiri.

Clipele se înghesuie
pe muchii de cuţit
să-şi taie prin noapte ferestre,
tu stai la geam şi priveşti
cum se împarte nefericirea.

Degeaba te aştept la masa tăcerii
faci porţi sărutului,
gura mea umbrită de infinit
îţi rupe bucăţi din carne,
le zideşte în cuvinte
şi nu se satură.