O mulțime de șine se întretaie în palmele mele
trec niște trenuri nevrotice, miniaturale
Amy cântă
„They try to make me go to rehab
I say no, no, no”
cobor o vreme din palma destinului
cu toții trebuie să facem asta din când în când
să negăm tot, să fim contra și anti
până și împotriva noastră să fim
chiar dacă ne lovim cu tălpile goale
de pietre prea reci sau prea ascuțite
și vine unul, ne coase vreo cruce de tricou
sau ne trântește pe spate o carapace de broască țestoasă
ne îmbracă mâinile în clești de crustacee
amintindu-ne de viața
în patru cărți a lui Lanark
altul o îmbracă pe soră-sa în costum de cabaret
ne-o vinde la primul colț de stradă
la al doilea ne-o suflă de sub nas
la al treilea tot soră-sa, proorocița mileniului
cu dreapta ne ghicește viitorul
și cu stânga ne fură tot mărunțișul din buzunar
la al patrulea colț de stradă
se deghizează el în negustor de oglinzi
ne vâră una sub nas
cică o să ne vedem tineri toată viața
dar noi știm câte mii de ani purtăm sub tricou
facem semn să vină înapoi mâna destinului
ne cuibărim din nou în ea
și-atunci se întâmplă ceea ce era și firesc
șuieratul locomotivei, bufnitura, cioburile, chipuri risipite
și palma care acoperă totul.