„Eşti un nenorocit!” ai strigat în telefon, aruncându-l nervos în iarbă. Dino s-a îndreptat către locul în care aparatul a căzut în iarbă, amuşinându-l. „N-ai voie, vino încoace!” l-ai pus la punct, iar câinele s-a conformat, venind lângă piciorul tău, strângându-şi coada între picioare, rezonând într-un fel cu starea ta interioară. Ţi-ai aprins o ţigară şi ai încercat să te calmezi. Atâţia ani pierduţi cu un nenorocit... Cuvântul îţi intra pe nas, odată cu fumul, precum amiba care se hrăneşte cu creierul uman. La fel ca ea, deschidea tentacule pline de dinţi, ca nişte şiraguri ascuţite şi se înfingea cu voluptate în mintea ta ca într-o carne fragedă de pui, fiartă ore în şir. „Nenorocitul...” îngămai printre dinţi, trăgând adânc din ţigară. Dino abandonase gândurile de joacă alături de ceilalţi câini şi stătea cu botul pe labe, cuminte. Ai aprins şi o a doua, şi o a treia ţigară. Ai fi vrut ca în acel moment fumul să-ţi circule direct prin artere, să-ţi împânzească organismul de o amorţeală lentă, dulce. Ai fi vrut să cazi beat sub masă, fără să trebuiască să te prezinţi seara în faţa soţiei şi a copilului, fără să te doară a doua zi capul de parcă te-ar fi lovit cineva cu o bâtă de baseball în moalele capului.
Erai într-un fel de stare de levitaţie, după vreo zece ţigări fumate la rând, tu căruia un pachet de ţigări îi ajunge câteva zile, când Ionuţ, care s-a întâmplat ca tocmai la acea oră să alerge pe faleza Dunării, te-a bătut uşor pe umărul stâng, salutându-te. Apoi adăugă, trăgându-şi sufletul: „Nu ne-am mai întâlnit demult, ce mai zici?”. Ai aruncat ultima ţigară, ai motolit pachetul şi i-ai răspuns: „M-ai prins într-un moment prost...” „Adică?” „Tocmai am terminat-o nenorocitul. Să nu-l mai văd în viaţa mea!” Ionuţ te-a privit lung, neînţelegând... Ştia de faptul că ai un iubit şi că sunteţi de aproape zece ani împreună. Însă ştia că vă înţelegeţi bine... S-a sprijinit şi el de băncuţa de beton de care te sprijineai şi tu, a scos un şerveţel şi şi-a şters borboanele de transpiraţie, apoi a cerut lămuriri: „Nu înţeleg... De unde şi până unde nenorocit? Parcă totul merge bine între voi...” „Nu, nu mai mergea bine de vreo doi ani. Nu ţi-am povestit pentru că nu voiam să stric imaginea pe care ţi-o creasem despre relaţia noastră. A devenit mult prea posesiv şi gelos. S-a îngrăşat şi nu mai arată cum arăta atunci când l-am cunoscut; eu m-am menţinut bine, iar el avea tot timpul impresia că mă tentează să îl înşel... Oricâte asigurări i-aş fi dat, o ţinea una şi bună pe a lui... Dar gata, nu vreau să mă mai gândesc, am terminat-o cu nenorocitul.” „Mă uimeşti, Dan! Nu te ştiam aşa. Ştiu că avea tot felul de toane, că îi iertai multe, pe motiv că încă nu s-a maturizat, că e mai mic ca tine, că se va lovi el de probleme... Ştiu că, la un moment dat, l-ai angajat chiar şi la firma la care erai director, doar pentru a-l proteja...” „Mare greşeală! Numai probleme mi-a făcut pe la muncă, nu îşi dădea deloc interesul... Plus că făcea tot felul de gesturi de afecţiune şi riscam să se afle e iubitul meu... Mare greşeală... Dar gata, s-a terminat!” „Şi ce a pus capăt – prespun că nu gelozia...”
Aici ai fi aprins o ţigară, dar nu mai aveai. Te-ai deplasat pentru a arunca la un coş de gunoi din apropiere pachetul de ţigări, odată cu toate amintirile despre el. Ai ridicat telefonul din iarbă şi ai revenit pe băncuţa de beton alături de Ionuţ. Vă cunoşteaţi demult, ştia de relaţia ta cu nenorocitul. Era singurul bărbat care ştia asta despre tine.. Faptul că te puteai deschide în faţa lui te ajuta enorm în acel moment atât de complicat...
„După o săptămână complicată, de certuri zilnice, mi-a făcut-o. A profitat că eram plecat în delegaţie de muncă pentru o zi şi a sunat-o pe nevastă-mea. I-ai spus că vrea să-i povestească ceva extrem de important în legătură cu soţul ei. Ea a acceptat să vină la ea şi nenorocitul a adus toate meterialele pe care le avea să-i demonstreze că, de zece ani, am avut o relaţie în paralel cu el. Fotografii, mici filmări cu telefonul mobil, mesaje de dragoste sau picante, orice. Nevastă-mea aflase totul despre mine şi nu mi-a spus nimic. Au pus împreună la cale un plan, să mă prindă cu mâţa în sac. Am venit acasă din delegaţie şi nu am ştiut nimic. El îi trimitea mesaje tot timpul: vezi că în seara asta o să se întâlnească cu mine, o să mergem acolo şi chestii similare. Nevastă-mea ne-a surprins în oraş împreună şi, din ce mi-a zis el mai devreme la telefon, a înţeles perfect că nenorocitul nu minte şi că eu am avut timp în paralel o relaţie cu un bărbat mai tânăr ca mine...” „Poate totuşi nue adevărat, poate că o face doar aşa, să-ţi facă rău. Nu îmi pot imagina cum ar putea fi chiar într-atât de lipsit de scrupule. V-aţi iubit totuşi...” „Nu minte... Mirosisem eu ceva mai demult şi realizez clar că nu minte. Mi-a făcut-o! O dată cu relaţia cu el se termină şi căsnicia mea... Nenorocitul...” Ai lăsat privirea în jos. Amiba îţi rodea cu poftă din creier, sângele tot îţi era amestecat cu gudroanele din ţigări. Te simţeai întinat. Lui Ionuţ i-a fost peste mână să-ţi mai ceară detalii şi s-a îndepărtat după un alt schimb de replici, continuându-şi alergarea pe faleză. A promis să te sune mai des, ceea ce te-a făcut să nu te mai simţi singur în toată nenorocirea care s-a ţesut deodată împrejurul tău.

*
Trecuseră aproape două luni de la evenimentele de mai sus. Relaţia cu soţia era pe muchie de cuţit. Nu că nu ar mai fi fost certuri între voi, însă acest subiect era, de departe, cel mai delicat. Aparent era mai puternică decât credeai. Şi te uimea luciditatea ei. Ai fi vrut să urle, să spargă lucruri prin casă... Ţi-a spus în acea seară cum că ştie totul de la nenorocit şi atât. Rece. Ai înghiţit în sec şi nu ai făcut nicio scenă gratuită de dragoste. Nu mai avea ce replica. Ai făcut un duş şi te-ai trântit, înfrânt, în aşternuturi,. Creierul îţi frigea în timpul somnului. Ea s-a aşezat tacticoasă şi s-a culcat cu spatele la tine. Nu aţi discutat nimic nici după asta. Ţi-a spus doar atât, când ai încercat să aduci discuţia: „Orice pănă la familie. Şi nu ai respectat asta!” Nu a pomenit nimic despre divorţ. La început ai bănuit că discută în paralel cu un avocat, însă nu s-a concretizat nimic. Lucrurile păreau că revin de-a buşilea, artificiale, crispate, pe făgaşul lor... O pseudo-normalitate strecurată cu lama bisturiului între voi, bazată doar pe respect.
Într-una din dimineţi l-ai sunat pe Ionuţ. „Ieşi diseară să alergi pe faleză?” „Da”, ţi-a răspuns el. „Atunci treci pe la locul de joacă al căinilor, vreau să-ţi spun ceva.” „Despre ce e vorba, că m-ai făcut curios?” „Despre nenorocit...” „L-ai sunat? Parcă ziceai că a-ţi terminat-o definitiv...” „Nu... Ştiu de la altcineva o chestie tare despre el!”
Seara v-aţi întâlnit pe aceeaşi băncuţă. Păreai cu mult mai limpede, cel puţin Ionuţ a remarcat de cum te-a văzut: „Arăţi cu mult mai bine! Ai din nou ochii albaştri!” I-ai mulţumit pentru compliment şi i-ai aruncat „perla”. „Nenorocitul are un nou iubit...” „Deja?” „Da... Un tip cam tot de vârsta mea, cu familie şi doi copii...” „Se mişcă repede, nu glumă!” „Da. Dar nu asta e chestia tare...” „Hai că deja m-ai făcut curios!” „L-a ameninţat şi pe el că îl dă în vileag în faţa familiei..” „Ce nenorocit!” „Da... Tipul a aflat numărul meu de telefon şi m-a contactat. I-am povestit cam ce mi-a făcut. Era speriat, nu ştia cum ăs reacţioneze. După ce am mai discutat cu el a spus că va plăti pe cineva să-l cuminţească. Tipul e băgat la o afacere cu o firmă de pază şi protecţie, probabil că nu ştie de glumă...” „De-ar fi fost doar glumă...” „Sper totuşi să n-o facă...”
Aţi mai discutat până târziu. Dino era într-un continuu dute-vino în Dunăre după un băţ pe care îl tot aruncai. Fusese o zi foarte călduroasă şi tot oraşul ieşise la plimbare pe răcoare. Briza Dunării ridica luna din spatele munţilor Dobrogei folosind un sistem complicat de scripeţi.

*
Băbuţa de la parter a fost prima care să iasă pe scara blocului; a început să ţipe ca din gaură de şarpe. Faptul că a ieşit atunci fusese doar o coincidenţă – o făcuse pentru a se asigura, înainte de culcare, că uşa scării e bine închisă, aşa a declarat ea mai târziu poliţiei. Treziţi din amorţeală sau chiar din somn de către ţipetele băbuţei, mai mulţi vecini au apărut să vadă ce se întâmplase. Sânge pe toată scara blocului, sânge pe faţă, gemete înfundate, horcăieli. Salvarea a ajuns destul de repede. Au săltat targa în dubiţă şi au pornit în trombă spre spitalul judeţean. Poliţia a rămas la faţa locului până tărziu, dar fără prea mare succes – nimeni nu văzuse şi auzise nimic. Doar victima şi-a amintit, atunci când şi-a revenit pe patul de spital, de trei indivizi cu figuri de bătăuşi care l-au luat pe sus când dădea să intre în bloc, i-au pus mâna la gură, i-au şoptit „Dacă nu o să-ţi tacă flanca, o să ţi-o coasem!” şi l-au bumbăcit bine în scara blocului.

*
Când ai intrat pe holul spitalului judeţean, trei câinii rodeau o canapea. Ai căutat salonul la care era internat şi te-ai oprit câteva secunde la intrare, ca şi cum te-ai întreba dacă e bine ceea ce faci. Cu mai puţin de o jumătate de oră înainte ai primit un telefon de la noua victimă a nenorocitului, care ţi-a spus cum că a vorbit cu cineva care să-l atenţioneze. Ţi-a spus unde e internat şi că nu e nimic grav. Imediat cum ai închis telefonul, ai lăsat baltă munca, te-ai aruncat în maşină şi ai mai oprit doar în parcarea spitalului.
Ai intrat în salon. Nenorocitul era în salon doar cu asistenta, care îi schimba un bandaj la picior. I-ai strecurat fetei o bancnotă generoasă în buzunar şi ai rugat-o să vă lase singuri şi să se asigure că nu intră nimeni peste voi. Fata, care a observat ce bancnotă i-ai strecurat în buzunar, a zâmbit lung şi a replicat: „Desigur, domnule!”
Nenorocitul te privea înlemnit, cu faţa tumefiată Nu înţelegea o iotă din gesturile tale, ba chiar îl cuprinsese un uşor sentiment de frică, cel puţin aşa s-ar fi zis după ochii aproape ieşiţi din orbite. N-a reuşit să îngaime niciun cuvânt. S-a uitat lung când asistenta a părăsit salonul. Te-ai apropiat de el, nescoţând niciun cuvânt, lăsându-l să-şi imagineze orice ar fi putut şi-şi imagineze mintea lui nenorocită. Te-ai aşezat la marginea patului lângă el. L-ai apucat de umeri, dând să-l întorci. S-a supus moale, întorcându-se singur. I-ai tras pantalonul de la pijama în vine, lăsându-i gol fundul grăsuţ şi plin de vănătăi. Te-ai descheiat la prohab şi ai trecut deasupra lui. Atât i-ai şoptit la ureche: „Să nu mai faci asta!”, iar el a îngăimat timid de sub tine: „Jur!”