Abia-și mai trag pașii liniștea rotund
Salcâmii-nmiresmând pădurile de albine,
Hergheliile ierbii pasc amurgul scund
Cu ochi fosniți de fluturii în rubine.

Trifoiu-și șterge roua pe gura de la coasă
Somnul cade-n vălul cu propspețimi de floare,
Pe trupul tău, magnolie, înaltă și frumoasă
Un cer de libelule inundă corolele solare.

Prin ungherul tăcerii când duhul apei doarme
În ruginii adâncuri cu pești sclipind în plaur,
O lacrimă respiră ca-n țeava unei arme
În care-i dulce glonțul pământului de aur.