Adam ne e la toți părinte,
Strămoș ce-ar fi comis primul păcat.
În Eden el se odihnește-n pace.
De-acolo pe Pământ, nicicând nu a plecat.

Dar descendenți ce i-au urmat,
Mult în afară au pășit.
Pe scara lumii-au coborât cu rândul,
Păcate, pe Pământ... i-au istovit.

În felul ăsta, omul Noe,
La care, aici, vom face referință,
Trăia deja demult, trudind
Pe a Pământului circumferință.

Trei fii avea, ce bine i-a crescut
Și-o să vedeți de-ndat,
Că el cu fiii ș-ale lor neveste,
Contează mult în ce va fi urmat.

Când Domnul Dumnezeu, cam supărat,
A înecat Pământul pedepsit,
Pe Noe și ai lui,
Apa cea mare nu i-a înghițit.

De ce?
Pentru că ei mai buni au fost
Și pe Pământ nu și-au făcut,
Ca alții, din păcat un rost.

Când apele vor trece,
Pământul când se va usca,
Ce-i care-au mai rămas în viață,
Pe-naltul Ararat vor debarca.

Atunci, un legământ cu toți
Va face bunul Dumnezeu.
Sigiliul ce-l va consfinți pe veci,
Va fi un falnic curcubeu.

Sunt șapte legi în jurământ
Ce ei, spășiți, vor respecta.
În schimb, El, Dumnezeu,
Pământul lor nu-l va mai blestema.

Doar șapte legi
Ca mântuirea să obții?
Cinstiți să fim, nu-i mult
Pentru o viață în distracții și orgii.

Dar ca povestea noastră
Să poată mearge mai departe,
Fiii lui Noe să-i cunoaștem
De acum, pe fiecare-n parte.

Ei importanți au fost de-atunci,
Căci după ce făcut-au legământul
S-au înmulțit de zor, noi fiind
Urmașii lor ce-au împânzit Pământul.

Trei sunt: Sem, Ham și cu Iafet.
„Trei Doamne... și toți trei”
Născut-au generații multe,
De clerici, seniori și de lachei.

Din Sem, ieși-vor patriarhii și profeții
Ce oameni importanți vor fi.
Avraam, ce drumul va deschide,
Nou legământ cu Dumnezeu va consfinți.

Iafet va naște seniorii.
Stăpâni vor fi pe-acest pământ.
Arieni, vor fi numiti ei mai încolo
Iar „noahismul”, lor, le-a stat ca ultim legământ.

Din Ham va naște Canaan
Și toți ce sclavi vor fi în lume.
Ei sunt un neam de El și Noe blestemat
Ce viitor greu vor avea, se poate spune.

De Sem și de Iafet vom discuta,
Căci Ham va cere alte comentarii.
Prin ei, două curente-n lume vor ființa
Ce-n viitor, mult timp, vor exista-n contrarii.

Din Sem va naște semitisul,
Arab, evreu și egiptean inițial.
Evreul va aduce-n lume cel dintâi monoteismul,
Ce păgânismul va învinge în final.

Iafet va naște-arianismul
Slăvind pe zei din ierarhii.
Doar când apare-n lume creștinismul
Privi-vor ei, spre Unitatea-n care se vor contopi.

Pentru semiți se re-nnoiește legământul.
De Dumnezeu de ei va fi recunoscut,
Cu ei, curând, va umple tot pământul;
Avraam fiind tatăl lor de-acuma cunoscut.

Ca semn pentru o nouă învoială,
Sigiliul ce va fi să-l știe toată lumea,
Semiți de arieni să îi deosebească,
Va fi prepuțul cu circumciziunea.

Curând și Moise din apă va fi „scos”.
Alt legmânt cu Dumnezeu el va afla.
Între semiți se face-acuma diferență,
Doar Israel va fi cel care-l va semna.

Pe muntele Sion se naște iudaismul.
Sigiliu nou va întări și pactul.
Pentru evreii ce vor recunoaște „Legea”
La mare cinste, de acum, va fi Sabatul.

Dar noua „Lege” pentu ei este cam dură.
Din șapte legi apar deja mai multe.
Și ce evreu ar vrea de-acuma mântuirea,
De șasesutetreisprezece „mitzvot” va trebui s-asculte.

Și asfel „Legea” între noi devine... lege.
Semiți și arieni își au normele lor.
Urmând ca ea să fie abolită,
Doar când iubirea va intra în sufletele tuturor.

Despre iubire ne-a vorbit și Buddha
C-ar fi ceva ce mântuie ușor.
Dar Cel care-a venit și ne-a depus-o-n suflet
A fost Hristosul, salvatorul tuturor.

Iisus cel Sfânt se naște-n Betleem
Și-a fost iudeu din neamul Israel.
El ne-a vorbit de-o „Lege” ce-i „fără de lege”
Ivită-n suflet, prin iubirea ce-o coboară El din Cer.

Prin răstignirea Lui, scriptura este împlinită.
Iubirea, ce-i e ființă, în suflete ne va intra.
De-acuma, naște-n lumea mare creștinismul
Ce pe iudei, de fapt, nu-i va interesa.

E timpul să ne-ntoarcem la-arieni.
De-atunci, o lume-ntreagă a depins de ei.
Sunt cei ce vor primi în suflet creștinismul,
Ce altfel, s-ar fi stins printre iudei.

Și indienii, tot arieni ar fi pe drept,
Chiar printre primii cuceriți ai Europei.
Îi ținem însă mai departe de subiect,
Căci în religie, Avraam nu-i reprezintă și pe ei.

Mai trece timp; se naște Mahomed.
Curând el va avea ceva să spună.
Coranul ce i-a fost dictat de Gabriel,
Lumea arabă, în juru-i, de acuma o adună.

Sunt trei religii astfel, ce lumea nouă o împart,
Simbolizate de o stea, o cruce și o semilună.
Iudei semiți, arabi semiți și arieni,
Religie cu toții au, dar!... doar a lor e bună.

Și totuși, toate sunt religii revelate
Ce îl descriu pe-același unic Dumnezeu.
Sunt trei religii ale „Cărții” denumite,
Ce-n semitism își au primul puseu.

Avraam le este primul lor părinte
Și prin profeți comunică cu noi.
Sunt de valori morale-apropiate,
Ce multe generații au crescut până la noi.

Spre mântuire ne conduc cu toate.
Al sufletelor sprijin și traseu.
Și totuși, vrajba între ele este mare,
O ură ce-a născut în numele lui Dumnezeu.

Unii creștini, iudeilor fac vină
C-ar fi crucificat, în Vineri, pe Iisus.
Ei nu gândesc în mintea lor îngustă
Că altfel, suflete, la El, acolo sus, nu s-ar fi dus.

Arabii au interpretat jihadul.
O luptă ce se dă în suflete corupte
În stradă-au scos-o, cu ea să dea în altul,
Dacă islamul nu ar vrea să îl adopte.

„La illah illa Allah” răsună prin moschei.
Nemusulmani gîndesc la fel,
Doar că Allah se spune altfel
Pe la creștini și la iudei.

Religii ce avem, ar trebui să ne unească,
Ca frați în umbra lor noi să trăim.
Nu dogme ce-am gândit să ne-nvrăjbească,
Căci ce vrea El... e doar să ne iubim.

Semiți și arieni și alte neamuri,
Suntem totuna-n fața Lui.
De ce atunci să ne despartă ura
Și mântuirea să o dăm... pe moartea sufletului?