piramidele și ea

imaginea utilizatorului cami

mintea mea e un iureș nestăvilit dar ea mi- a zis să nu mă tem
uneori aș fi vrut să gândesc mai încet mai rar mai alb- negru
prea multe culori în fundal în dezordine
cred că bunica doarme de mult îmi spune ada
frumos după ce tot drumul mi-a vorbit de el și de cum s- a uitat la ea
mai ales când și- a dat părul așa
în timpul orei de română
am cutreierat apoi tot orașul cu mai mult sau mai puține
nemulțumiri atârnând de buzunare
într- un final a fost fericită i- am cumpărat ce- a vrut
oricum până mâine uită și- o să fiu din nou scorpia cea rea
care mereu o pune să- și facă ordine și să se spele pe dinți
nu și eu zic că e inaccceptabil
aștept și acum o ploaie să- mi ude degetele de la picioare
eu zic că tot mereu trebuie să ai răbdare când treci prin timp
acolo nu merge la înghesuială ca la semafor
stai cuminte și- ți aștepți rândul
câteodată mai poți să vezi și câte- o situație
răsturnată
numai dac- ai putea s- o repari așa cu superglu
sau cu un simplu ac de cusut
dacă ar fi să aleg aș prefera să văd piramidele
sunt atâtea lucruri pe care n- o să le văd
mâine voi ajunge din nou pe strada aceea dar
nu voi mai întâlni niciun om
doar o casă veche printre altele
nu va fi nimic
nimic
nimic

Comentarii

hmmm... prea simplu, prea liber, prea prea...ar fi multe de comentat. prea multe.