N-am mai citit de mult un poem atât de feminin dacă ne luăm după importanța acordată verbelor la participiu, după cele trei verbe la un mod indicativ, „au privit” (nu oricum, ci „pe ascuns”), „se închină”, „îți dăruiesc” și după imaginile ce trimit spre un sud latin („castaniete”) la întâlnirea cu fildeșul african. Am folosit „feminin” referindu-mă la orientarea clasică potrivit căreia atributul e asociat cu pasivitatea, lipsa de acțiune, cedarea în fața „măritelor zări”. Totuși „spuma unui val speriat de păunii albaștri ai dorinței” îmi spune că pășești pe drumul bun al cunoașterii. :-) Pentru ca mi-au placut „palmele sufletului”, am căutat să aflu dacă a mai folosit cineva expresia și uite ce am găsit: Haloiu Roxana scrie „aș pune lacrima cristalină / în palmele sufletului tău / care-mi vor săruta fruntea durerii”; Lucia Firefly Popescu propune o atitudine optimistă imaginându-și că „în palmele sufletului alți muguri vor plesni”; Sorin Rus e și el un romanțios când mărturisește „țin în palmele sufletului / unduirile privirilor scuturate / sub un tainic surâs”; Nu aceeași atitudine are Mica pentru care „creierul mi se fărâmă în palmele sufletului tău”. În „Din scorbura ideilor priveam”, Bejliu Anne-Marie sprijină întregul poem pe sintagma aceasta cu rol definitoriu pentru starea pe care a vrut să o transmită (vezi tu pe google). Se poate și mai bine? Rămâne de văzut. Cred că se putea spune și altfel decât arghezianul „cuvinte potrivite”.