dincolo de mine
drumul e lung până la cer
întunericul se topește la lumânare
plouă
peste inima cu flacăra închisă
coboară lacrimi

cuvintele care nu se vor stinge
m-au făcut om
mi-au știut rostul
dar n-am fost întrebat o singură dată
ceea ce-am fost

pietrele m-au primit în somnul lor
acum scot lumina din ochi
s-o înalț până târziu
unde seninul din privirea
celor ce-au rămas să plângă
există