Pleoapele se închideau
pe timpul regimului apocaliptic
frunzele copacilor făceau strada
ecourile vampirizate
prindeau cheag în dreptul unei inimi reci
ca o închisoare rusească

pe fața pământului se crucificau zile
fără judecători pentru derularea faptelor
singura șansă era să taci
rănile te goleau de orice sens

dintii roșii mușcau biserici de lemn
lumină tot n-a fost stinsă
privirile aruncate cu jind spre înălțimi
n-au vrut să mai suporte singurătatea ce înțepa
ca urina șobolanilor

cârciumile deschise
reflectau taifasuri
prin ochii turnători de profesie
ce duceau zvonuri cu prospețime incredibilă
fiecare lua câte ceva pe înțelesul lui
și-apoi aveau un semn de întrebare
odată descoperită curățau de praf
cuiele desprinse din potcoavele mânjilor
semn că viața nu e rotundă
și că are sfărșit.