1.
mâna ta pe mâna mea
pe barele din metrou. momentul în care amețim pentru câteva secunde,
momentul în care
vehicolele se pun în mișcare. și se scurg fiecare înspre o stradă, o casă
ca și cum ar fi tuburi de dren
către locul unde se adună toate amintirile.
se imprimă încet pe o hârtie fină.

2.
printre grafitti și cărămizi
desenate
ținem orașul în brațe ca pe un copil
incapabil să scoată cuvinte, să spună / puneți-mă jos/
acum trebuie să fie liniște
acum putem adormi cu toții
pe aceste străzi aprinse de scântei electrice.

3.
dar în curând
vom coborî

înapoi în camera noastră roșie
repetând până ni se face
milă /
dumnezeu - e o amăgire. lipite de ziduri,
urcate în cloud mâinile noastre -
cel mai frumos gravatar. chiar dacă în pântece ținem

copiii cu mitraliere pentru încă o vreme.
îi mai hrănim, deși nu știm cu ce.
ascultăm ce se aude în cameră
acest ceas ce învîrte
mecanismele plăcerii

în orașul care
își varsă arterele până la moarte.

și noi
agățați ca iederele pe clădirile vechi din centrul său
încă lucizi
niște pete mari, verzi, ziua.

în amurg - negre, guri care respiră neîncetat
căutând aer pur
dincolo de rezervoarele fricii .
repetăm, până ni se face milă.

4.
"ritualuri.
mâna ta pe mâna mea prinse de barele
lumii/ în metrouri - fantomă
și noi niște năluci -

până când o să ne eliberăm "