n-ar fi nimic fiindcă mama mi-a spus
nu te mai pot ţine cartea celor şapte şi
m-am dus pe drumul meu am bătut la prima poartă
omul m-a primit cu vorbă bună
camera aspira un cer de cerneală
bătut cu fir de viaţă la două mâini
am zăbovit până am studiat toţi pereţii
lumea dispusă după indecşi critici şi
lirici am văzut ca pe nişte cotoare de mere apetisante
nu ştiu câţi s-or fi înfruptat înaintea mea
cum n-am putut să profit de atâta bunătate
omul mi-a dat cartea celor omieşiuna am plecat
mai departe nesaţul mă întreba cum să facem
am sunat la următoarea uşă

în drumul meu case mari cărţi la care priveam cu jind
pe urmă n-a mai fost nimic
soarele groaznic de flămând ar fi înghiţit totul
şi nicăieri vreun copac
să-mi îngrop sufletul