marea deșiră coliere pe plaja somnoroasă încă
nu-i nimeni să adune șoapte
vântul aruncă silabe de nisip
diminețile se scriu ca notele
pe un portativ doar de stele știut

lumina apare încet când soarele plonjează
ca un delfin uriaș auriu
își întinde botul până la țărm căutând alinare

cu noaptea pe umeri doi pescari bătrâni
fascinați de zvâcnetul zorilor
pândesc o mișcare între valuri

uneori sângele lor prinde gustul mării
mâinile devin înotătoare înainte de a prinde de veste
sar din barcă se zbenguie ca peștii

scufundă în adâncuri cadavrele atâtor așteptări
iau pulsul coralilor
se întrec pe rând cu pescăruși balene ori căluți

se spune că în astfel de zile marea se dezleagă de taină
se prelinge într-o scoică și așteaptă să fie culeasă
primul care o atinge îmbracă neuitarea

în amurg o umbră se-ntoarce pe malul
unde un copil aleargă urmele tălpilor
prizonier mut celălalt își caută pașii nevăzuți plutind pe ape

pe obrazul pământului o perlă uriașă strălucește