așteptând o ninsoare care nu va veni
ninsoare precum spital de nebuni fericiți că își pot ascunde pentru două trei ore urmele în albul lucid și în timpul ăsta mă întreb ce știu eu despre lucruri ce știu lucrurile despre mine și unele despre altele
și de ce mă iau în brațe eu de ce mă strâng în brațe eu de ce îmi scot brațele și e mai bine
nu, nu e nevoie de mult , supraviețuirea e instinct
urmele nu sunt ale nimănui
și omul nu are doar o singură umbră

am fi umblat dezbrăcați , fără profeții, peste miracolul dimineții
dar pe atunci ningea
altfel, obișnuit, fără nebuni și fără urme , golind orașul