într-o zi ne vom ridica din pământ la cer
cu aripi primite de la îngerii protectori
uşori prin oase sigur va trece un aer
sângele va fi o sevă albastră de lumină

nu ştiu ochii cum vor vedea dimensiunile
prin spaţiul cu timpul încetinit
petrecut pe o mare de certitudini determinate

vom vedea totul nu ne scapă nimic
şi culorile care acum nu se văd
o să privim realitatea dintr-o sferă
fără margini trasate prin gând

tu mă vei întreba temătoare
ce fel de făpturi suntem acum?
eu mă voi uita la tine
şi te voi distinge din aura stelelor

nimeni n-o să-ţi fure sufletul
care totuşi există pe canalele ce ne leagă
ca embrionul pe făt de mamă
şi dragostea mea nu se încearcă
decât cu inima ta pe aceleaşi lungimi

noi înşine când simţim iubirea
ştim ce înseamnă o mângâiere cu raze
înduioşaţi ca două flori picurate cu rouă
în dimineţile din universul solar