nu îți scriu ție, ci Lui, între două angoase legate cu cărbune. Nu mi-am închipuit niciodată că o să vii așa, la mijlocul vieții, călare pe un asin. Aș minți dacă aș spune că nu mi-e teamă de tine dar nu în sensul acela barbar, mi-e teamă că ești fragil și aș fi vrut să-ți fiu mamă. La judecata de apoi, mărul o să judece florile și frunzele, o să le despartă-n două cum desparte păstorul oile de capre, frunzele or să închidă pleoapele celor osândiți apoi or să redevină ceea ce-au fost întotdeauna: aripă de înger. Agonizez într-un fel subtil lângă tine. Mă simt ca și cum aș cere pergamente curate dând în schimb bubele mele de ceară, și întunericul. De fapt, ție îți scriu și te cer unei mame privind mâinile scorojite ale icoanei. În mine e o vină ca o lumină uitată aprinsă după al cărei fum vor veni hoții și or să ne ardă corturile. Mi-e teamă de vreascurile mele ude, neputincioase să inhale din viață tămâia. Nu o să judec niciodată privirile aspre ale celor ce ne-au născut, e un semn de derută. Mi-e teamă că o să privesc veșnic spre tine ca-nspre o țară a făgăduinței și că n-o să răsară din noi o mladă nouă. O să te doresc brodându-mi epitaful, îngropându-ne spaimele în filocalia de la dragomirna și or să ne-mpungă cu crengile rugătorii pentru săruturile noastre. Cu spatele înroșit, o să-ți fiu scară. Mă ierți? Iartă-mă pentru ieri, mâine și azi. Pentru întotdeauna. Să nu fim precum david și abișag sunamiteanca, aproape dar nu una. Lasă un ochi de veghe, iubite, undeva la intrarea în noi. Fii tu diamant iar eu un cărbune subțire de-alun. Iubirea mea e un cal de mătase, e un așternut alungând iernile precum lupii, iubirea mea e un inel de grâu tors subțire, iubirea mea e un țipăt de cocoș ucis să dea zilei sâmburi de migdale-n rafale, iubirea mea geme ostenită de așteptare. Dincolo de ușă, o arătare nici om nici pasăre, doar coasă și gheare scobește-n lut leagăne și ne păcălește ca o pasăre aromitoare doar doar i-om da grăunțe să astâmpere viermilor ciocul. Tu, nu. Niciodată. Nu poți muri pentru că eu sunt semnul tău de carte, sunt dincolo de cuarci, de fotoni, de antiparticule, de leptoni, gluoni dar și tu știai că lumea e doar un os de sepie dintr-o fostă coroană. Ne lovim pretutindeni de koanuri. Înainte de creație a fost ceva. Și înainte de ceva? Nimic. Și mai-nainte? Ceva. Nimicul e alfa iar ce e mai mult decât el e omega. Și lumea cu tot ce e în ea? E lume. Dar lumea mea ești tu. Cu păsările, cu pomii și frunzele, cu magii și sfeșnicele tale de argint. Vino simplu, lăsând în urmă o dâră de ambră. O să coboare din scorbură dorul spre seară la vecernie la închinat. iubesc sună metaniile te iubesc te iubesc te iubesc