biată iluzie obosită ora din trupul meu
sună ca scoicile goale

iată îmi spun ce salt nereuşit
peste toate mlaştinile zilei

întunericul bate cuie într-un perete metafizic
îşi agaţă obosit aripile
singurătatea lui înoată alături de mine

la capăt o lumină surpată de spaimă
vocea mamei alunecă de pe trupul ei drept
mă ţine de mână

îmi răcoreşte fruntea cu palma