cvasiliu -
CCLXXII
Îți cresc din plete aripi, ca unei crisalide,
Când bate vântul; cerul îți pare mai înalt;
Iar temnița de gânduri a frunții se deschide
Când întâlnești pe-alee himera celuilalt.
De-atâta întuneric te-ai prefăcut în umbră!
Te-adaugi ca o frunză-n cununa lui de lauri
Chiar dacă trupu-ți fraged prin mine se preumblă
Și te nutresc cu rouă, ambrozie și aur.
Cu paloșul iubirii nu-ți pot ucide gândul,
Căci nu mai am substanță și tu nu mai ești tu,
Îți pregătești spre altă iluzie avântul
Și sufletul în mreaja frivolului căzu.
Nu te mai pot atinge și doar firavul duh
Al poeziei urcă la tine în văzduh.
13 iulie 2009
Poezie:
Comentarii aleatorii