desigur nu va fi poezie
nu poate fi
ultimul poet a murit acum o sută de ani
inconştient
undeva în imperiul austro-ungar
într-un spital alb
sau poate în alt imperiu
la fel de ungar sau poate la fel de alb
nu poate fi decît o banală coincidenţă ce scriu
acum rusoaica brunetă şi suplă atît de brunetă
şi atît de suplă
trăncăne la celular într-o limbă elegantă cu ş
parcă Lenin ar fi cu noi şi noi cu el
în aceeaşi paradigmă
trebuie să ştiţi negresele rîd
întotdeauna excitate de limba lui Puşkin
dezechilibru hormonal adus în alabama de peste prut
nu vom putea lua examenul la culoarea albastră nici la roşu
stăm cu fundul pe blugii noştrii de toate zilele dar azi e sîmbătă
o sîmbătă galbenă ca părul ei din nou redneck şi din nou sîmbătă
mă întrebi dar nu se pune problema aşa
ăsta e Patapievici cumva aplecat aiurea
aici e ca la el acasă
ăştia nu ştiu să facă socialism
cum înveţi mustangii valsul lipiţanilor cum e posibil în tramvaiul de Kiutl
ce privire plată are Cortez femeia cu faţa albă
atinge fecioara de Guadelupe şi într-o zi va fi grasă şi va fi bine
atît de bine pe chipul blondului mormon atît de blond atît de mormon
încît mă agasează cu zîmbetul unui cartof tîmp de Idaho
despre cartofi numai de bine în lumile socialismului utopic
în lumile coreenilor utopici cu copii lor de origami

nu poate fi decît o introducere în viitor cu spatele
un viitor anticolor e numărul E517 ţi-am spus
un număr fără corespondent metaforic
fără prăbuşiri interioare fără ziduri de rezistenţă
şi mai ales fără căutarea după rosturi
în acest rezervor al timpului pierdut au pus robinet
sîntem departe de frontiera disperării şi n-avem acelaşi număr
sublimă dialectică în comunitatea duşmanilor
lupta de clasă fără clase visul acelui poet inconştient
omul care nu ştie că e mort de o sută de ani
nu are dreptate nu putem spera în mîntuirea aceasta
nici acum şi nici în vecii vecilor
amin
am spus încet
spune tare
amin


din volumul „Mirabile dictu” - 2007