mai ţii minte oraşul nostru
cu străzi înguste şi case albe
părea adormit printre muşcate
sub fereastra prin care îmi deschid
amintirile ochii spre tine

aud şi azi tocurile subţiri
rănind asfaltul în cadenţă
ţi-ai pus flecuri din ace de ceasornic
ca să poţi trece prin linia
ce mă desparte în două aşteptări

de atunci multe ploi
şi-au luat zborul de pe acoperişuri
şi zăpezi multe s-au topit
de la o vreme ni s-au spălat umbrele
albindu-se
acum alergă
pe cărările din noi
ne caută urmele pe pietre

stăm tot mai cuminţi
două borne kilometrice
înfipte la capetele lumii
când în partea mea se întunecă
la capătul tău
cântă cocoşul de dimineaţă