femeie, tu mă iubești !
știu, știu că n-o s-o spui niciodată
dar asta se vede pe bolta curcubeului din palmă
și-n floarea ce mă sparge în culori
e unduire de perdea scăpată
și libertate în fereastra vieții
...
te privesc printre gene
cum te chinui să-mi aduni zilele uitate
pe care mi le speli
și-apoi le-inșiri
să mi le certe vântul
pe toate clipele
căzute dintr-un ieri
...
și te privesc cum mă aduni
din cioburi rătăcite
și piesă lângă piesă-așezi
puzzle turnat în pofte și-n greșeală
și-n trup mă-nchegi cu lacrima cernută
și răni îmi ștergi cu gândul bun
știind c-o să mă scoți iar la lumină într-un azi
...
mi-e dor de mâinile-ți altoi
ce mă cunosc din rădăcini și până-n creștet
mi-s rătăcirile îngălbenite
și în boboci speranțele-mpietrite
femeie!
uite, mi-a-nflorit iertarea...