noaptea în care am tușit

imaginea utilizatorului yester

după multe zile în care furnicile mor ca oamenii
în patul de cireș femeia voal
se odihnește
o insomnie ciudată mă deschide
ca pe o conservă
mă uit cum iese oboseala din tine
și dormi cu gura deschisă într-un sărut
cu aerul
pe când sprijinit în cot
zâmbesc hainelor împrăștiate prin cameră
îmi fac de lucru
deschid ușor fereastra
pe un stâlp
miaună lumina lunii
ar mai fi multe de povestit ar mai fi multe
de uitat
pentru că nimic nu e mai posesiv
decât urmele pe care ne întoarcem după ce ne rătăcim

Comentarii

Un aer resemnat are textul

Un aer resemnat are textul ăsta, + o nuanţă de trădare. Ai unele imagini reuşite (v 4,5,6), iar finalul e şi el foarte bun.

cinstit,

cinstit, un poem super care nu merită să fie pedepsit cu un titlu atât de... mă rog, nepotrivit, în opinia mea. Omit titlul și peniță de aur la mine. Iar dacă trebuie vreo justificare, invit pe cine are nevoie de așa ceva să citească textul încă o dată.

boba,

boba, ai greșit fundătura,..., aici se pun bazele unui monument nostalgic și încheie-ți prohabul că ți se vede deontologia...:)

Paule,

Paule, care e problema ta? Mie chiar mi-a plăcut poemul ăsta, mai puțin titlul. Nu e clar din ceea ce am scris în primul com? Dacă ție însă ți-e gândul doar la prohab te invit să iei o atitudine mai clară. Ăsta e un poem chiar bun de aceea i-am acordat și peniță. Dar dacă răspunzi așa de bine și în continuare, nostalgic sau nu, eu nici măcar supărat pe tine nu pot să fiu. Cu atât mai mult cu cât văd că mă deschei la prohab și te pui pe comentat cu gura mare.

boba,

boba, ce îmi suge rezi tu e mult mai plăcut decât să mă apuc eu să îți deschei prohabul. ai o îndemânare demnă de invidiat și multă experiență în domeniu. continuă și dacă poți... mimează și gândirea, ca în multe alte rânduri când eu eram vameșul nu fariseul...
de aceea vămuiesc rândurile tale odată cu tine...
despre supărare nici nu poate fi vorba...