cezara -
dintr-o cafenea
dimineaţa stătea întinsă pe botul unui câine
un cor de copii străbătea drumul
peste revere de ceaţă
voiam să ating o carte nouă
să tresar
(aşa cum găseam dulciuri şi haine noi
ascunse de mama în dulapuri)
bărbatul care mă privea citind
avea un fel delicat
de a negocia cu întâmplarea
când te prăbuşeşti în lumină
ridici ochii, mi-a spus
întunericul nebuniei
îţi atârnă inima pe jumătate
în colivie
jumătate de marginea podului
avea încălţări pline cu apă
şi o memorie prea lungă
pentru drumul său
Poezie:
Comentarii
...
francisc -
imi place versul I
.....
cezara -
şi mie!mulţumesc, francisc!!