© natalia moraru



uneori mă doare moldova
ca o mînă prea stîngă
amputată de bunici
sau poate de nevoie
în ziua cînd m-a strivit carul
cu cartofi și boccele
peste prutul roșu
mă doare blînd
ca un vînt cald peste ugerul vacilor
gonite de flăcări în papura bălții
mă doare zvîcnind albastru ușor
precum știuca leneșă printre sălcii
chemîndu-mă pe mine
cel ce nu voi mai veni niciodată
să o caut pe ea
mîna mea prea stîngă
în mîlul acela
atît galben
și atît de amețitor