Sângele n-ar obosi niciodată
inima se află în largul ei
pasăre-n zbor
sub aripi, plin de claritate
aerul.

Trupul mi-ar dărui întreg
o dragoste ajunsă la coacere,
cuibul de vânt al tăcerii.

Mă mângâie, tainică înţelegere
umbra mamei în chipul icoanei.
Mă înalţ, resuscitându-mă-n gând
zidesc în cuvinte crezul,
urc trepte-n absolut
unde
nimeni nu va ajunge.