privesc prin sticla lucrurilor
aş vrea să ştiu cum se simte o mie de ani
undeva dincolo de obrazul ei fumuriu
ceva uitat sună cu întreruperi pentru cineva inexistent
sau poate este doar un contur al singurătăţii
în neliniştea ei obscură
poate timpul este un solvent în care treptat se dizolvă totul
mai ales lucrurile despre care unii scriu cărţi
sau lucrurile care se simt trecînd zimţat prin stomac
precum zilele cărora nimeni nu le dă nume
am descoperit că trecutul este bun
întotdeauna tace mă aprobă în felul lui
prezentul însă e duşmanul meu nemulţumit
niciodată sătul de mine
astăzi cineva mi-a spus că nu sînt decît o pungă cu chimicale
un zvîcnet a trecut prin mine ca o cîrtiţă cu ochi strălucitori
m-am privit cu un regret străin