merg prin oraș
orașul aruncă în mine cu oameni cu străzi cu gunoaie cu panouri
cu blocuri mai ales cu blocuri
mă intersectez cu mine însumi în locuri comune
mă lipesc de frunze de copaci de ziduri de barele de fier ale unei gropi cu nisip
ca și cum m-aș agăța de niște geamanduri iluzorii imi trag respirația
orașul mă aruncă la malurile sale
mă regurgitează obosit
privesc un om lîngă mine omul merge
fericit că nu mai simte sau fericit că nu mai simte că simte
sau poate eu sînt fericit și nu simt
privesc literele mari roșii ale unui afiș
îmi fac bine mă gîndesc la terapia icoanelor și cred că îmi fac bine
trebuie să îmi facă bine
de aceea rămîn în mine literele roșii ca niște arsuri
dar nu afișul
el e doar vela unei corăbii la care nu pot să ajung la care nu ajunge nimeni
mă gîndesc unde aș vrea să ajung
dar orașul revine mă trage fără să mă atragă
aș vrea să merg
orașul merge însă prin mine