Deşi au trecut luni bune de la apariţia cărţii şi lansarea ei la Gaudeamus 2009 (premiu la Concursul debut literar Unicredit – apariţie ed. Humanitas 2009) când Liviu Papadima, editorul volumului, prevedea că „Aproape sigur, textul nu va trece neobservat”, cronicile sau recenziile întârzie să apară (am găsit totuşi una scrisă de Daniel Dragomirescu la http://dorincozan.wordpress.com/2010/02/04/apocalipsa-dupa-vaslui-sau-de... ). Să fie datorită faptului că Dorin Cozan merge împotriva curentului? Nu este doar o întrebare retorică. Pentru că nimic din ceea ce se poartă azi la noi şi aiurea: un nihilism sarcastic fără sare şi piper , tendinţe New Age însoţite de nelipsitul cortegiu - droguri, suicid, crimă, sex etc., exacerbarea neputinţei şi a dezordinii şi dezorientării, chipurile creatoare (inclusiv ultimele «is-me» autohton-dâmboviţene: fracturism & douăzecizm & boierism & mai recent, infrarealism etc.), toate în scopul de a şoca în numele unei noutăţi (perimate, duse până la saturaţie) nu se regăsesc la Dorin. Şi atunci de unde să-l iei pe acest nou „Singur printre poeţi”? Nu, nu vă gândiţi la Marin Sorescu şi primul său volum. Pentru că „autorul-mitralior antiproletcultist“ (G. Călinescu) avea un evantai extrem de redus de ţinte: alde Maia Banuş, Veronica Porumbacu, Nina Casian, Eugen Frunză etc. Şi dacă apela la intertextualitate, o făcea fără să ştie (aceasta nu fusese încă «descoperită») - evoluţia ulterioară a lui Sorescu fiind cu totul altceva. Sau gândiţi-vă, dar nu prea mult. Pentru că pofta de-a dreptul pantagruelică, chiar apocaliptică de parodie a lui Cozan depăşeşte net începuturile soresciene. Şi mătură tot cei stă în cale «deconstruind» (Derrida – nu, termenul e mult prea slab), supunând «destrucţiei» (Heidegger – asta mai merge), mai clar, «dărâmând» ca apoi să re-scrie în alt registru cel al unui comic mai degrabă voios, stenic, a la Boris Vian, decât cel crispat urmuzian, începând cu diverse mituri constituite şi până la alte mai mărunţele în curs de «implementare». Căci iată cum, încă de la început, Dorin, luând locul testamentaristului printr-o prelungire a protocronismului naţionalist, inclusiv religios, zice: „Miercuri, 4 octombrie 1978, orele 7.15 a.m., am fost aruncat într-un lighean şi am auzit în urma mea un glas puternic, o trompetă de 33 de ani, care spunea: «Ceea ce vezi, scrie într-o carte». Am întors capul şi am văzut un cal, iar pe cal Ştefan cel Mare. Capul şi pletele lui blonde erau ca spicul copt şi ochii lui ca flacăra centralei de apartament, picioarele lui, asemenea butucilor de vie împlântaţi în ciment, iar glasul lui, ca un vaiet de ape multe, ca o inundaţie a Vasluiului la Gura Bustei…”. Acum vă rog să aveţi oarece rezerve când vorbim de „Ştefan cel ….Sfânt”. Pentru că - permiteţi-mi o paranteză - numai a «sfânt» nu prea seamănă deoarece rupând din contextul altui episod al Apocalipsei lui Cozan, Ştefan şi Răreşoaia „opriţi amândoi în acea zi, cu faţa spre Răsărit, văzură cu ochii şi auziră cu urechile lor vălurile şi dezmierdările nopţii aceleia când se dădură unul altuia, fără propteală. Mai întâiu, frecară uşor buzele, presându-le încet-încet, până când bărbatul acela încercat în războaie căzu pe spate, pre frunzar, cu podoaba şi minunea deasupra. Apoi, minunea aceea, îndepărtând buzele-i moi tari ca pieliţa strugurelui, lăsă între buzele lui Vodă o picătură de salivă, ce ca mierea înăuntru se scurse şi-i arse şi-îmbrobodi sufletul şi inima. Iar în timpul acela, feşnicul din pridvor îşi oprea braţele a lumina întunericul, fie de vântul zăbavnic, fie de la suflarea unui giavol ascuns în cotloane sau poate de la veşmintele lor cele multe în cădere” …Urmează, pe rând, oprirea „respirării, lumii,” braţelor „feşnicului” până la al antepenultimului când „ S-a frântu al cincilea [şi] pesemne nici unuia prin gând nu-i trecea, cu limbile căutându-se, că peste numa’ trei ani Petrişor, mogâldeaţa şi voioşia lor, va urmări cu băţul gâştele domneşti, în timp ce meşteri mari şi nemânioşi ridică în soarele Hârlăului palatul domnesc din vremea Muşatinilor”…Vă las singuri să citiţi mai departe minunile care se întâmplă odată cu stingerea ultimilor două braţe („degete”) ale „feşnicului”; vă asigur, că merită. Iar pentru că tot am făcut paranteza asta nu pot să nu remarc acum acel simţ al limbii literare, ieşit din comun, jucându-se cu arhaisme într-un dezmăţ parodic dar şi plin de senzualitate distilată, încântătoare, amintind de „Cântarea Cântărilor”, cum numai scriitorii din Moldova par a-l avea, pe malurile dâmboviţene fiind pierdut, dus de flux pe «apa sâmbetei».

De acum încolo, am să enumăr la întâmplare unele lucruri care se petrec în acest «roman» (de ce n-ar fi chiar roman?) apocaliptic – haotic – ordonat, fractal, în care partea oglindeşte întregul, întregul se oglindeşte în fiecare parte ş.a.m.d.

*

„Linişte. Ştefan cel Mare taie în două oraşul, ca un cuţit burta unei gravide….” Căci: „Nici un ţipăt. Numai târşâitul unui vampir intergalactic….alături de Logitanaka, trasă în ţeapă, în turla oraşului…” asezonate cu un moto (poem Zen) „Pentru a urma calea:/priveşte maestrul,/urmează maestrul,/ mergi împreună cu maestrul,/ priveşte prin ochii maestrului,/ fii tu maestru”. S.F. în care, autoparodic, „Marele Programator, Alex D. Kozzentini, a decis: de acum, în spaţiul extra şi internautic, orice clonă de nivel 7 va fi liberă…Până când Black_Best, marele hacker al sistemului V, o va virusa…”. Făcând trecerea la virusarea, ce pare finală, „Venise asta, apocalipsa, şi venise ca dracu în România, cred că cu avionul sau ozeneul, pana mea. Şi io eram cu nişte lume pe care n-o cunoşteam, în scara blocului, în rabla de jeep a lu’ frate-miu….”. Deoarece „Apocalipsa suntem noi şi te facem pe tine…”. Şi dacă nu v-a ajuns, na şi din discursul misteriosului „mister K (clonă hipostatică a marelui Alex D. Kozzentini – pe cine crede că păcăleşte mister K. n.m. G.M.?), zis şi Îngerul, feat Klaudia Radu, Marchiza angelica” (de se dă mare, pe Net, ca Marchiza de Sade n.m. G.M.).

*
„Să nu uităm, dragi comeseni şi fraţi întru Hristos, că pe aceste meleaguri…..odată însuşi Domnul Nostru Dumnezeu a umblat!....Oare nu suntem noi ziditorii şi păstrători ai lumii acesteia? Oare nu suntem, acum, aici, ca şi acum mii de ani, în centrul acestei lumi? Oare noi, vasluienii, nu aparținem acestui destin? Nu suntem aleşii lui Dumnezeu, iar acest pământ udat cu sânge şi lacrimi, pământul făgăduinţei?”. Şi încheierea în chip mesianic moldavo-dâmboviţean; pentru că: „Şi dacă suntem în centru, unde încep toate, nu tot aici se vor sfârşi? Nu aici va veni din nou Dumnezeu? Apocalipsa?...”

*
Groparul, mai mult sau mai puţin hamletian: „Apăi,… aşa spuse, că Isus l-o iubit (pe Iuda) ca pe ochii din cap şi că puse rămăşag pe limba lui că va învia şi-l va lua primu’ în rai! Şi-l va ierta pentru toate cele…Ş-apoi că Mântuitorul Nostru Isus Hristos l-o pus să-l vândă ca pe-o slugă beţivă şi oleacă nebun? Să-i iasă safteaua?” …. De unde rezultă cum că – pe cale de consecinţă – Costel Caşcaval (gropar) demonstrează că l-a citit, fără să ştie, pe Dan Brown (în altă parte pomeneşte, Costel şi nu Dan – dar şi Dan - şi despre Magdalena, nevasta lui Isus), başca „Manuscrisele de la Marea Moartă”. Ca să sară, apoi, ne tam nesam, la actualitatea noastră internetistă de toate zilele – mit în curs de constituire - prin e-mail transmisă „Piţipoancei mele «Pepita» Purcărescu din Ferentari” de către „Costel Caşcaval, cocalar de Vaslui” (meseria lui de bază, cea de gropar fiind sezonieră - tot timpul dacă se cere) ca să vadă şi dânsa cum îl „strânge la lingurică…amintirea buricului tău ca o mărgică şi-a tatuajului tău cu armăsar…”. Unde, la acest început de Apoca(lipsă), pe tot soiul de sit-uri, zise şi literare, manelizarea noastră de toate zilele invadează globalizarea într-o veselie dezarmantă, prin jocuri de cuvinte, duse dincolo de orice limită, de care şi autorul nostru se lasă furat cu frenezie «virtuoasă» a bietei noastre rostiri actuale, inclusiv prin mass-media, mândri că am impus un nu nou brend internaţional, ba chiar, naţional.

*

Şi acum - trecerea la prozodia poveştilor & telenovelelor. Pentru că, iată, apare furnica Sofia şi greierul Aristotel „ Auziţi, cică odat’, în ţara lui Mentosan Împărat, trăia într-un sat, nu prea îndepărtat, o furnică voinică, nici prea mare, nici prea mică…Dar, când veni vorba de măritiş, mai făţiş, mai pe furiş, bunica şi bunicelul îi dete cele trebuincioase şi-o conduse la tren…. o pupară pe obrăjori, de câteva ori, ş-apoi, ridicând-o de subţiori, o urcară pe scara trenului. Acesta, fiind grăbit, odat’ şuieră a pagubă, văzând sceneta cu bunica şi bunelul fluturând batista cu lacrimi în ochi, ca motanul Tom în magazia cu dinamită scăpărând fitilul. Păi, da, ce? Voi n-aţi văzut în telenovele ce grea e viaţa pentru o fată cuminte şi fără lovele?” curat Boris Vian - de care am mai amintit - când vorbeşte despre toate un pic, război, alte alea, şi despe…Nimic (rimă involuntară). De ce nu şi despre Apocalipsă de care nici că vă pasă când voi „Tiii, da’ ce frumos dormiţi, unu, adus în botic, altu cu fundu în sus, iar acesta, întors ca păstaia, cu mâinile strâns sub buric!”… „Încotro, acum? La dreapta zic eu…luându-ne după mirosul de mici şi râgâituri de bere. Să ne ţinem de mâini, ca la horă (sau de buric…)”, dar să nu uităm să şi fabulăm despre, aţi ghicit, fabulă. Şi anume şi despre greierele Aristotel, pe care l-am cam lăsat de-o parte; dar aflaţi mai bine din carte, nu vă sfiiţi. Ca şi despre „Domnişoara Absurd” şi ascultând „Requiem-ul pentru Barbie”.

Ca să închei şi să nu vă mai duc cu vorba, rămân încă multe de povestit: „Arca lui Do”, „Domnul salvează Regina (sau Marele Timid faţă în faţă cu Marea Prostituată)”, „Patimile după Romeo Sictir” şi, în încheiere, că orice are un sfârşit (chiar şi Apocalipsa, fie ea şi după Vaslui) „WZone. Tratat asupra Cozianului.” Pe care, rogu-vă, faceţi bine şi citiţi-le singuri din carte, pe’n că (se) merită.

*

După acest debut fulminant, apocaliptic, al Cozianului, ce mai urmează? Sper că nu prea târziu, înainte de 2012, un volum de poezii. Căci abia atunci, după câte am citit dintre cele postate pe internet, Dorin îşi va pune în evidenţă forţa «creaţionistă». Şi acesta, cred, va fi adevărata sa faţă.