despre tine

imaginea utilizatorului raulcoldea
...

despre tine se scrie cu dinţii încleştaţi
în gura dragostei
se îndeasă cu pumnul
cuvinte înalte grele
trepte pentru simplitatea
unei scări rulante
din noi cei fericiţi şi vechi
coborând mereu

vom bea un ceai chinezesc vom depăna amintiri
îţi voi turna în ceaşcă poeme neîndulcite
despre dragostea noastră
cum i-am pus căluş
şi am bătut-o
până a mărturisit tot despre tine