ne cunoştem
suntem în acelaşi trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiaşi eu

nu ne înţelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se aşeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor

în partea mea opusă
se răzvrăteşte voinţa nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îţi sparge ziua cu bănuieli
şi dispare în pădurile nopţii

se rupe frunza din inima lemnului
maşinile aleargă pe buza câmpiei
şi pasările recunosc numai zborul
restul e mersul spre moarte.

nu trebuie scrutat numai cerul
privesc cum se urcă norii pe munte
oamenii se scaldă-n promisiuni
îşi aşază o plasă pe ochi
şi altii fură nestingheriţi clipele

cred că defrişările mele interioare
le port ca un blestem
al dezacordului dintre imaginea
de sub aripile tinereţii
şi realitatea întoarsă pe dos
din ceasul vremii.