o lumină moale prelingându-se
pe pragul bătătorit de atâtea umbre
în inima lui
bătăile pașilor a mii de soldați
mărșăluind spre nevăzute bătălii
aici vântul își trage sufletul
nori clipind îi contemplă somnul
bântuit de nealinate animale verzui
ca gândurile unui prieten trădat
oameni purtându-și demnitatea în lese aurite
hrănind păsări venite din continente cu nume
fără vocale fără însemnătate precisă
trec ca reptilele în lumina cenușie a fiecărui amurg
prea strâmt acest loc pentru confesiuni
copiii strălucesc în soarele amiezii ca un
chihlimbar rătăcit la subsuoara unui arbore trist
sunt umbre pe care le cunoști din oglinzi
lumea ezită să le numească de teamă
că va trebui să-și hrănească iluziile
obișnuite să pozeze în paradisuri
zilele se divid în celule atemporale
în acest colț amintind de Itaca
unde prinți cu nume de nimeni știute
caută în zadar Penelope țesând
Comentarii
alma -
Credeam că nu mai ajung la finalul textului, descrierea din prima parte pare greoaie. Dar ai un vers inedit și pentru care las un semn aici: "zilele se divid în celule atemporale" E un poem bun, în ansamblu.
vladimir -
Poemul e bun in masura in care valorifica elementele de detaliu pentru a induce stari si a determina lectorul sa isi deschida portile imaginatiei pentru a primi fantasme. "ca gândurile unui prieten trădat"... poate "ca" ar putea fi eliminat... e lipsit de naturalete in acel loc.
Thorkild -
alma, greu de precizat starea care m-a făcut să creez aceste descrieri mai mult sau mai puțin greoaie. mulțumesc pentru vizită și apreciere! actaeon, ai precizat foarte bine faptul că încerc să-i induc cititorului anumite stări. versul acela poate suna mai lipsit de naturalețe, dar locul îi este acolo, evident, în opinia mea. mă mai gândesc dacă-l schimb. mulțumesc!