a.a.a. -
Este aproape unu noaptea.
E mult vânăt,
e-o umezeală circulară,
linişte de sticlă,
şi-i drum.
Parcă aş locui într-o călimară uitată
într-un tren.
Doar o morgă albă,
tăiată de siluete mov,
dacă aş atinge-o c-un suflu,
s-ar sparge în milioane de molii.
E vremea vinului fiert
în plapume, şezlonguri,
e vremea marilor absenţe,
e de-aprins ceară şi tras jaluzele,
şi de uitat e vreme.
Este aproape două, şi totuna –
Un dop de cauciuc mă-ndeasă în cuvinte.
Şi nici măcar nu ninge ca pe un pod
spânzurat între două cabane,
şi nici măcar nu scârţăie luna
în scripcile câinilor,
şi nici măcar vreun întârziat,
cu coatele în suflet şi fluierul pe buze,
şi nici măcar eu,
nici
măcar.
Poezie:
Comentarii
eu.
Totem -
eu... si la unu si la 2 am fost eu in lumea poeziei tale in alta parte . Un tablou nocturn de iarna ilustrat in imagini interesante care contureaza o raceala cauzata de singuratate. vinul fiert ar trebui sa incalzeasca. Imi place mult versul,,Un dop de cauciuc mă-ndeasă în cuvinte."
O vad ca pe o poezie de stare.
avelea -
O vad ca pe o poezie de stare. Putin prea descriptiva parca, prea incarcata de imagini.
Subscriu la observatiile Cristinei.
Mi-a atras atentia imaginea cu luna care "scartaie/in scripcile cainilor".
eu,
yester -
eu, și spun asta fără niscaiva aere, aș fi renunțat la icnet, și la împăturit absențe, (la icnet pentru că nu îmi pare poetic, iar la trop pentru că e facil) în rest îmi place.
ce mă deranjează cumva sunt cratimele tot mai frecvente, cam ca atunci când în poezia clasică nu ai încotro și vrei să-ți iasă măsura. desigur, subiectiv vorbind.
Totem,
a.a.a. -
Totem, mulţumesc de lectură!
D-nă Ştefan, orice e perfectibil. Dacă totuşi lirismul se reduce la cuvinte, nu sunt de acord că "mult" nu "e liric deloc". Îmi pare că aici (Dezîmblânzirea - N. Stănescu) ar fi: "De mult negru ma albisem
De mult soare ma-nnoptasem
De mult viu ma mult murisem". Legat de "c-un" vs "cu-n", aştept totuşi eventuale argumente. Eu înclin să cred că am ortografiat corect. Se poate să aveţi dreptate cu "şuierătura", cred că voi renunţa la "si"-ul final.
Avelea, da, a ieşit niţel prea descriptiv pentru ce-am vrut.
Paul, cred că voi căuta un surogat pentru "icent" şi voi gândi reformularea la "împăturitul absenţelor".
Mulţumesc tuturor pentru observaţii!
Legat de "c-un/cu-n",
a.a.a. -
Legat de "c-un/cu-n", pe intuiţia analogică m-am bazat şi eu. Plus de asta, mi se pare absurd să cadă/dispară al doilea sunet/"u", în loc de primul [cu(1) u(2)n], mai ales când, aşa cum observaţi şi d-voastră, în mai toate cazurile asemănătoare (spre exemplu - "m-ai"), primul sunet este cel care pică. Mergând mai departe de intuiţie, aş spune că, din perspectiva importanţei semanticii, articolul nehotărât trebuie să rămâna neatins, în detrimentul prepoziţiei. Sper să nu mă îşsel prea tare...
Despre "mult"/Nichita/caracter liric - eu dădeam acel exemplu numai şi numai pentru evidenţa lexicală, nu pentru una contextuală. Aveţi dreptate, este evidentă deosebirea lirică. Ei, vedeţi că lirismul nu se reduce la cuvinte? :).
Gândindu-mă, acum, la "cantitativ", recitind versul, da, se poate să nu fie extraordinar de poetic, dar nici apoetic nu este, fie numai şi din materia cantităţii - vânăt, nu cartofi, flori ori alte chestii. Oricum, ce ţin musai să subliniez este: pentru a nu mă judeca greşit pe viitor, eu foloesc de foarte multe ori prozaismul ca un instrument liric intrinsec, pentru a sublinia, prin efect, unele tuşe metaforice, pentru evitarea preţiozităţii şi a patetismului; la fel şi discursul liric - îl alternez cu cel denotativ, comun/banal. Ok, nu a fost cazul acum, în "e mult vânăt". Aici, se pare, e doar un rateu.
Mulţumesc pentru revenire.
Rectificat. Am mai scăpat de
a.a.a. -
Rectificat.
Am mai scăpat de cratime (reflexul clasic); am înlocuit "icnet" cu "suflu", deşi am avut tendinţa de-a lăsa doar "dacă aş atinge-o", dar mi se pare c-aş fi lăsat mult prea multe sensuri de acoperit; am înlocuit "împăturitul de absenţe" cu "e vremea marilor absenţe", şi am scos "şi"-ul din final.
De înlocuit,
a.a.a. -
De înlocuit, nu l-aş înlocui, dar mă gândesc să-i dau totuşi, aşa cum am dorit iniţial, un caracter profund, sau ceva mai liric. Ceva de genul "de-atâta vânăt, s-au rătăcit vocalele sub piele", susţinând astfel, în acel sector, ideea centrală (vânăt/umezeală/sticlă/drum --> parcă aş locui într-o călimara uitată într-un tren), Mă gândesc.
scrii bine,
Dihania -
scrii bine, domnule agheorghesei, cel puțin ultimele două chestii de-ale matale pe care le-am citit m-au impresionat plăcut