încercai să-mi furi umbra
te închipuiai un mic dumnezeu / voiai să fiu
locul tău de îngenunchere
imperfect
îmi măsurai fiece respirare
îți spuneam că după ce mă vei înălța îți vei pierde
degetele în ziduri ți le voi strivi
în cele patru colțuri de lume
nu vei mai despărți de umbră nicio femeie
40 de zile am bântuit temeliile căutând trestia
tremuram / răsuflarea ta îmi îngheța inima
o să se topească o să țâșnească apa prin carne
din creștet până-n tălpi spuneai din gând până-n inimă
priveam liniștea ascultam cum se surpă
în tine
eu
Poezie:
Comentarii
Virgil -
observatii: - nu stiu daca e corect respirare sau respiratie, poate amindoua dar mie respirare imi suna aici putin aiurea - in general am rezerve fata de expresii de genul "priveam linistea", chiar daca finalul vrea sa o expliciteze. ma tem ca ramine totusi o formulare defectuoasa. dar s-ar putea sa ma insel - strivirea degetelor in cele patru colturi de lume, nici aceasta expresie nu ma prea ispiteste poetic ca o nota separata, te-ai gindit vreodata sa scrii si despre alt subiect?
Marquise de Sade -
alt subiect, adica despre ce subiect am scris aici? "subiect" in poezie, domnule virgil titarenco, ma faceti sa rad....
stefan doru dancus -
Desigur, un text plin de vapaia orelor exacte. Sau de raia orelor exacte. Pentru exactitatea versurilor, pentru modul constructiv in care sentimentul e imbracat in cuvinte - o penita. Dancus