Nu mai vrei să visezi să ai un nor
să plutești
deasupra gândurilor
nici nu mai crezi
în speranțe instantanee
ai plecat ca o zi mohorâtă
spunăndu-mi
în timp ce te încheiai
la ultimul nasture de la haină
că nu-ți mai încape în suflet
durerile din tâmple.

Nu m-ai înțeles
dorul te va înjunghea pe la spate
vei pronunța diminețile cu lacrimi
mi-ai luat totul
nu mi-ai lăsat nici măcar liniștea
doar gheare de neliniște
ce-mi zgârie perna pe care dorm
nici nu mai pot sta pe picioare
sunt ca o umbră
tremurată de beția luminii
ție îți arde inima și nu spui nimic
când auzi pași ce te urmează
înghiți cuvintele
fiindcă ți-e frică să strivești iluziile
cu îndrăzneala
și să abandonezi drumul
acrit de multă tăcere.