Se deschid fluturii ca ferestrele.
Trupul lor prelungit în aripi
Risipește pe străzi polen
De toamne funerare.

Să se fi uscat plumbii grâului?
Fiindcă s-a aplecat câmpul
Cu greutatea sprâncenelor
În spicele coapte.

Autoportretul nu are perspectivă.
Barba ta văzută din spate
Pare o stâncă crescută
Și purtată pe umeri.

Astfel dintr-un cuvânt fac luna
Și ți-o agăț în bolta ochilor.
Acum porți sub frunte
Cerul cu stele.