ritualuri de cartier I

imaginea utilizatorului Virgil
vara

a venit vara
cu mirosul ei dulceag
de mort de crin
și de vopsea uscată
smoala se lipește ca o gumă de mestecat
pe cauciucurile obeze ale autobuzelor
brațele lungi ale femeilor
atîrnate de mînere și bare
se transformă într-un lemn lustruit
ușor maroniu
privirile bărbaților alunecă pe ele
precum copii pe balustradele scărilor de bloc
pînă seara cînd toți obosesc
și copiii și bărbații
iar femeile se înfășoară umede
în capoatele lor străvezii de casă
pe balcoane copleșite de frunze uscate
și pînze de paianjen
fumînd tăcute
ca niște nefertiti
în timp ce bărbații adorm
sforăind regește
o impotență aparte

Comentarii

dilema veche

?? "precum copiii pe balustrăzile scărilor de bloc" și "pînă seara cînd toți obosesc și copii și bărbați" sau "pînă seara cînd toți obosesc și copiii și bărbații"

ok

well, ce să îi faci. Eu tre' să țin conferințe în engleză. Ceva trebuie să se piardă pe drum, nu? Probabil că ar trebui să încetez să mai scriu în românește. E din ce în ce mai greu...

Pînza de paianjen și cultura urbană

Omul poate să piardă multe pe drum, dar a pierde limba maternă, înseamnă a pierde totul și a nu mai fi nimic.Și-atunci ar fi inutile și conferințele celea în limba engleză. Adică, așa ca un bun cetățean al țării nimănui, mă întreb la ce v-ar folosi, conferințele zic și orice altceva ar mai avea să vă ofere lumea? E adevărat că trăim într-o lume așa cum e ea, o lume în care nonvaloarea pare să fi cotropit totul, o junglă, mda, dar am jigni jungla și jungla e vie, e viață, iar nimicul nimic, nici măcar un balcon cu frunze uscate. Poemul ludic, pare o glumă, în tonalitatea băieților de cartier și prin urmare greșelile de ortografie (?) pot fi luate drept licențe, sau provocare, sau orice altceva așa cum acum toate pot fi luate drept orice altceva, în acest crepuscul în care orice identitate se pierde, în care cultura urbană pare a fi ieșit triumfătoare, toate aceste pânze de păianjen. Eu nu cred că ați fi putut scrie în limba engleză un poem la fel de mișcătoriu pentru că publicul căruia v-ați fi adresat cum l-ar fi simțit?

probabil

da, probabil ca trebuia sa tac si sa nu scriu ce am scris mai inainte. nu cred ca trebuie sa dramatizam. iar despre engleza, mi-e foarte greu sa scriu ceva in limba asta pentru ca mi-e destul de greu sa simt in ea. dar asta e o alta poveste. imi cer scuze pentru greseli si multumesc lui Victor pentru atentionare.

:-)

Poemul are atmosfera, m-a plimbat un pic printr-un oras de la malul Dunarii :-) iar versul de final are cu siguranta ceva bobadilic in el :-)). M-ai facut sa zambesc ceea ce e mare lucru in vremurle de azi. La schimb (pentru zambet) iti daruiesc in off-topic gluma cu magicianul si papagalul, se facea ca pe o croaziera de lux era un magician angajat sa distreze turistii si avea magicianul un papagal vorbitor care avea un penaj superb si vorbea fluent problema era ca papagalul cam vorbea neintrebat si nu rareori dezvaluia turistilor secretele trucurilor magicianului ceea ce era de natura sa-l enerveze pe acesta din urma pana cand a luat hotararea sa-i acopere colivia papagalului cu o panza neagra si astfel papagalul a tacut definitiv. Intr-o noapte insa a venit o furtuna mare si vaporul s-a scufundat nu s-a salvat decat magicianul si cu ultimile puteri a salvat si colivia acoperita in care era bietul papagal. A doua zi de dimineata, rasare Soarele, cerul era senin, oceanul imens si doar o barca si in ea magicianul care iata, ridica panza neagra de pe colivia papagalului. Acesta scutura din cap, casca ochii mari cat cepele, ii face roata si-i zice magicianului :"hai acuma nu fii ofticos, zi-mi unde dracu ai ascuns vaporul?" Andu

bobadil

bobadil, si eu care ma gindeam la bucuresti...