privitul înapoi devine uneori
mâna ce aruncă sare
peste toate rănile prezentului tău.

ți-am spus, cel mai greu e să uiți
lucrurile simple
calendarul ochelarii cana portocalie
glumele tale stupide despre oameni morți
podul și așteptările lui afumate cu țigări ieftine
multe banalități care capătă în doi
frumusețea marilor adevăruri.

într-o zi s-ar putea să nu-mi mai amintesc
numele tău.
voi știi însă fără îndoială
că în sâmbăta aceea ploioasă de la iași
purtai rochie albă.

e ca și cum iubirea asta n-a fost decât
un pretext.
puteam trăi și mai ales
puteam să nu mai fim într-o zi și fără ea.
mi-ar fi scris poate cineva un epitaf
din care să afle toți că n-am supărat
pe nimeni nicodată.

oamenii te-au văzut însă plângând în tramvai
și de atunci nici unul nu mai crede
în mine și în viața mea.