Când lumea asta s-a născut,
Din cea de sus când s-a-ntremat
Curgând din arhetip astral,
Materia era, dar nu ceva-nchegat.

Și formă nu era deloc,
Căci totu-n jur, în jur curgea,
Iar viața ce există azi
Era, dar nu era așa.

E complicat să tot descrii
Cum om ce încă „nenăscut”
Sălaș aici își pregătea;
Când viitor avea, dar nu avea trecut.

Și totuși el a existat,
De zei puternici ajutat
O formă-ncet și-a întărit,
În care apoi, s-a întrupat.

Și greu i-a fost la început
Când trupul nu îl stăpânea,
Dar viața ce i-a fost sortită,
Încet, din el se-nfiripa.

Mai jos el nu va coborâ,
Dar ca s-ajungă iarăși sus
În mulți Eoni va exista...
Și multe-ar fi de spus.

Și-n primii pași ce i-a făcut,
În loc ce casă-avea acum,
Ca cei de azi el nu ființa,
Căci „cetățean” era ș-aici și peste drum.

Prin fapte când tot încerca
În lumea lui să-și facă rost,
Cunoaștere el nu avea,
Dar o primea, de unde-a fost.

Încet, în trup a tot zidit,
În el să stea s-a complăcut
Și legături cu cei de sus
Într-un târziu, n-a mai avut.

De-acuma viața-l fascina,
Pe cea de dincolo-a uitat,
Iar ce-și mai amintea din ea,
Legende au format.

Cunoscător a devenit,
Iar lumea și-o tot adapta.
Deja și-a construit un vis,
Stăpân să fie, peste ea.

A mai trecut un timp așa,
Stăpân din el tot s-a-nălțat,
Dar semne, el mereu primea
Că de ceva, s-a izolat.

Târziu, aminte și-a adus
De legătura ce-a omis,
Că-n vremea când era mai sus
Stăpân și el avea, ce-aicea l-a trimis.

Și teama l-a cuprins pe loc,
Căci din memorie l-a șters
Și-n semn de mare pocăință
Religia să înființeze-a mers.

Când mintea și-a mai împlinit
El scrierea a inventat.
Atunci, istoria a început,
Iar preistoria, a încetat.

Și ce-a urmat, până-n prezent,
De-acum, cu toții stim.
Cunoașterea e prinsă-n tom.
Pe rafturi faptele se țin!

Dar ce va fi, ne întrebăm,
Căci viitorul nu-i în cărți.
În cărțile scrise do om,
Noi, doar anticipăm.

Dar ei acolo sus îl știu,
Căci fapte ce aici, abia s-au derulat,
În lumea din care-am venit,
Demult s-au întâmplat.