o suferință străbate poemul, însă nu cu aceeași intensitate pretutindeni. spre exemplu, îmi place concluzia, care nu este pusă potrivit la începutul poemului "poezia nu e pentru cei slabi". remarc comparația dintre perfuzie și împușcare. îndrăzneață! nu înțeleg, însă, ce rost au crocodilii, chiar dacă pielea lor este de valoare. mi se pare în plus "crusta galbenă infectă". explică fără rost și nu potențează poemul. "nu știm să intrăm în galerie fără să spargem cristale/râmăm firul abia tors al apei de dincolo de ceruri". aceste versuri îmi par a fi dedicate felului nostru brutal, mineresc, de a cuceri ceea ce este valoros. inspirat, dar fără conectare la strofa anterioară. .... apoi arizona... america... cu ce rost aici, în ideea poemului? șerpi, apus, caprioare, firide... totul îmi pare excentric și forțat. ce caută aici amerindienii, în concepția mea?, deși remarc inspiratul vers "scalpul limbii a sângerat smuls", deși nu îi înțeleg rostul și sensul în contextul poemului. apoi se sfârșește poemul în idila, utopia lirica a unei lumi bolnave printr-un joc plurilingvistic. aș voi să cred că poemul este un joc, însă amalgamul de idei și dualitatea lingvistică nu îmi îngăduie. cu aleasă stimă.