Primăvara

imaginea utilizatorului tincuta
pentru copii

Primăvara-i o lumină
Ce coboară în grădină
Ca un duh de-argint, pe ape.
O simți vie pe sub pleoape
Și dorești să mai rămână
Înc-o zi, o săptămână!

Eu știu de la grădiniță:
Primăvara-i o fetiță!
Poartă toporași în plete
Și-n picioare n-are ghete.

Are-n schimb, fini papucei
Împletiți din ghiocei
Și zâmbește bucuroasă
Fiindcă e cea mai frumoasă!

Nu-i așa că dac-anume,
Eu fac numai lucruri bune
Și te fac doar să zâmbești
Ca o zână din povești
Zi de zi, seară de seară,
Sunt și eu o primăvară?

Comentarii

Imi plac poeziile tale pentru copii. Sunt accesibile, vesele, spun ceva. Dar cel mai mult imi place faptul ca le scrii. :)

Mulțumesc de trecere, Elia. Mai scriu și eu cât mai pot:) Cu drag, tincuta

Sînt delicate precum clinchetul clopoțeilor versurile tale pentru copii. Au o gingășie aparte și cred că ai putea edita mici poeme ilustrate. Mai e nevoie și de puritate, gingășie, nu numai de monștri și alte produse ale unui subconștient colectiv care tinde să renege cea mai frumoasă etapă din existența omului. Cu drag, pentru o eternă primăvară Naan Lea

Ai dreptate, Lea. De-am putea să rămânem copii cât mai mult! Cu drag, tincuța