Cioara și broasca țestoasă
nu prea au ținere de minte.
Ele se uită trăind și trec din veac în veac
ca niște sfinte.

Eu, drept să spun, ador posteritatea
și nu vreau necrologuri sărace!
Cum ar fi, în secolul următor,
cioara să-ți croncăne poemele la televizor,
broasca să-ți poarte autograful pe carapace?!

Oglinda mă strigă:
-Uită-te la mine!
Sînt decolorată, bătrînă, dizgrațioasă,
patetică, fleșcăită,
mă paște un regres absolut,
anchilozată, zdrențuită, buboasă…
Ce Dumnezeu mi-ai făcut?!
…fraudulos de incestuoasă
cu fratele suflet,
mioapă, cu obrazul căzut,
cu creierul desfăcut
în sute de frunze uscate,
totul la mine e pe jumătate!
Uite ce plagă urîtă
pe albul inimii îmi crescu!

Dar eu, cărăpăcioasă și croncănită
îi intorc spatele:
- Nu
și nu!