casă locuită de umbrele îngerilor de veghe
atunci când pământul este ademenit de cer
apoi crepusculul de foc al înserării
căzut peste trupul aşteptării pe gânduri

este vorba de o casă singură
de la care pleacă ideea de oraş

peste noi avem munţii
vine vulturul

sunt doar o mică pasăre
căreia îi poate trece pliscul prin inimă
la prima cădere

dar nu
ştiu să iubesc
copacii cu suflet
până când în palmele înroşite
port o gheară de vultur

lovit de nepăsarea mea
îşi ia zborul spre înălţimi
vin apoi câmpiile cu fluturi galbeni
şi noaptea de iubire a pleoapelor mele
în cele din urmă toţi căpătăm aripi
chemare la stele