Cel mai tare m-am enervat pe viață
la vila lui Martin.
Era foarte cald. Tu ai ieșit în bikini albaștri,
să mă întâmpini,
să-mi spui e cald, uite, trage acolo mașina!
(mașina mea ar fi avut oriunde loc...)
Atunci mi-am pus mâinile-n cap și m-am rugat
să intri foarte repede în curte.
Imediat gândul mi-a luat-o razna,
către masa de scris, către poemele mele de rahat,
care nu mi-au adus decât datorii și convingerea
că sunt prostuț și sentimental.
Nais tu mit iu, nais tu mit iu, repetam exasperat în gând,
până să apară el, iubitul tău exotic...
În timpul acesta,
fără să ții cont de vulnerabilitatea mea estivală,
îmi povesteai cu ochi verzi,
cum ați tuns gazonul, cum ați hrănit broscuțele din arteziană.
Nais tu mit iu, nais tu mit iu,
ne-am așezat în caleașca de lemn și nu știam
ce să ne mai spunem...
Sor-mea, nu sunt cam multe viespi pe-aici?
și tu râdeai cu ochii verzi în gazonul proaspăt tuns, proaspăt irigat...
Înțeapă doar pe cei cu suflet rău...
Nais tu mit iu, nais tu mit iu, o mână moale și timpul se scălda într-o mare verde
ce înghițea vila.
Nais tu mit iu, ba tu mit iu, ba tu mit iu etc...
și uite așa se face seară.
Hai acasă, îmi spun,
treci la masa de scris, la poemele tale de rahat,
care ți-au adus numai datorii și convingerea
că ești prostuț și sentimental...