Știu că altele sunt dorințele tale, că alta e viața ta.
Și mai știu că există în noi, de când lumea, tentația de a-i căuta mereu
pe aceia care să ne împlinească, sau cărora să le împlinim visul
cel mai de preț.
Dar Visul se naște dintr-o absență, o absență dureroasă, pe care,
doar cu Cel din noi înșine, de Îl vom fi iubit îndeajuns,
am putea-o umple.
În drumul spre tine, am văzut multe măști ale dragostei
căzând de pe Chipul ființei și am înțeles ce înseamnă să te pretinzi
a fi cel ce transformă visele altcuiva în realitate.
Astăzi spun că nu voi fi niciodată mai mult decât aproapele tău,
așa cum și tu, prin simplul, providențialul fapt de a fi
chiar oglinda a ceea ce ești, m-ai ajutat să-mi împlinesc un vis
despre care niciodată nu ai știut.
Iată de ce ai toată libertatea de a primi sau de a refuza ghiocelul
prin care urcă timid o rază de soare – el vine să-ți vorbească,
nu despre vremelnicie, ci despre eterna revărsare de adevăr, de lumină
și de iubire a Cerului sub care a înflorit.

***

Te-ai îndoit, am simțit momentul tău de îndoială până în adâncul inimii.
Am simțit cum firul întins se relaxează și cum aproapele din tine
alunecă din nou în gândurile sale, părăsind starea de veghe.
Ai coborât în adevărul propriu, repudiind adevărurile celorlalți.
Și ai făcut din visul tău un vis încă și mai mare, singular și inaccesibil.
Nu, aici nu am vorbit despre tine. Aici am vorbit despre mine, care, uneori,
din mândrie, uit cine ești. Cu toate acestea, nu mă grăbesc să te inventez.
Și nici să te înzestrez cu atributele prin care, cu siguranță, mintea mea ar iubi
să te păstreze-n memorie. Pe tine, înaintea tuturor. Nu. Aștept să te reîntâlnesc.
Și prezența ta să restabilească ordinea interioară, în care Dumnezeu a
binevoit ca eu să fiu, cu adevărat, cel mai mic.