…
și cuvintele s-au strâns jur împrejur, urlând:
la moarte, la moarte, nu merită a mai trăi
a pângărit totul cu gâlgâiala lui…
și a-ndemnat la revoltă
toate rimele aleargă de colo fără credință
și fără a mai plăti dania la templu
se duc toate versurile de râpă
din cauza lui.
nu mai departe ca ieri, spunea că împărăția urâciunii s-a dus
că-i timpul să ne căutăm sufletele
să le scuturăm de-ncrâncenare și urâțenie
ca să poată intra clipele de mică bucurie și frumusețe
și mai spunea să ne privim inimile
și să le dăm ascultare
să ne proțăpim în pragul vieții și să strigăm:
Huiiiii-deo…vină viață de te-agață
de visare și speranță
ori așa ceva nu se poate. E greșită învățătura asta
cum adică să ne ridicăm obrăzarul, cum să privim lumina-n față?
și cine să mai plângă?
cine să mai povestească oamenilor
dacă nu noi cuvintele?
E adevărat că vrei să dărâmi toată scriitura,
și să dai uitării toată învățătura înțelepților?
urâciunea o să trăiască, dar o să fie ca un copac fără rădăcină
cât crezi că o să adulmece roua frunzelor
și cât aer o să-i treacă printre inele desfăcându-le?
E adevărat că le-ai spus cuvintelor și rimelor că se va întoarce vremea lor?
cum poți opri vântul cu plasa minciunilor?
Spune că ești nevinovat de amăgire și te absolv!
Îmi stă în putere să-ți iert toate greșelile
și cine crezi că ți-a dat această putere? Omul? Cuvântul?
Ai auzit? ai auzit? la moarte! la moarte!
să dispară și El și numele și urma lui!
praful și pulberea să-i țintuie numele și amintirea
vom șterge toate cuvintele amăgite de el
dându-le uitării
și de va fi nevoie, ne vom rescrie
cuvânt cu cuvânt
toate vorbele
bune și rele
laolaltă!
Luați-l și faceți ce vreți cu El. Eu nu-i găsesc nici o rimă!